În prima lui reacție după victoria incredibiliă a Simonei Halep în fața numărului 1 mondial, Serena Williams, în cadrul Turneului Campioanelor, de la Singapore, editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu a comentat că acest meci îi va da Simonei o altă stare de spirit, cu care va putea începe fiecare meci de acum înainte.
„Este altă stare de spirit în care ea va juca orice meci de acum înainte: ‘Am învins-o pe Serena Williams!’. Asta e cel mai important. Să luăm exemplu de la Simona de luciditate și păstrare a cumpătului”. Editorialistul gândul a remarcat și lăudat „umilința” cu care Halep a lucrat la punctele ei slabe în ultimele două luni. „Sunt îmbunătățiri esențiale în joc”, a mai spus jurnalistul.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 4 WTA, a învins-o cu 6-0, 6-2 pe americanca Serena Williams, locul 1 WTA, în etapa a doua a Grupei Roșii de la Turneul Campioanelor, competiție care se desfășoară la Singapore.